Copiii au nevoie să fie îngrijiți și educați de adulți echilibrați, grijulii și atenți la nevoile lor, pentru a punele bazele dezvoltării inteligenței sociale și emoționale.
Sarcina unui părinte este de a crea un spațiu sigur pentru copil, astfel încât acesta să poată explora lumea cu încredere, curiozitate și curaj. Când copilul are certitudinea că este protejat, este mai puțin probabil că acesta să dezvolte sentimente de teamă în relațiile cu ceilalți, va dobândi mai multă încredere în sine și în ceilalți.
Atunci când adulții favorizează crearea spațiului sigur, copiii ajung să fie în contact și cu emoțiile “incomode” (precum furia, tristețea, furia) și se simt în siguranță pentru a-și exprima toate trăirile. Când copiii se simt susținuți, ei învață că momentele stresante sunt doar temporare și că pot fi recadrate în experiențe pozitive de învățare, de exersare a unor noi abilități sau pot să dezvolte relații la un nivel profund de intimitate.
La pol opus se situează părinții care manifestă un comportament agresiv, controlant, abuziv în relația cu copiii lor. Pe acest teritoriu nesigur, copiii devin explozivi sau renunță la a fi în contact cu autenticitatea lor, de teama pierderii atașamentului cu adultul în grija căruia se află. Acest proces de abandonare a sinelui în scopul de a răspunde nevoilor altora implică deconectare de propriile emoții, senzații și nevoi.
Copilul pendulează între încercarea de a potoli sau de a mulțumi adultul care reprezintă atât sursa protecției, cât și a amenințării, ajungând să renunțe la exprimarea emoțiilor sale autentice de tristețe, frică și furie pentru a evita manifestarea comportamentelor abuzive din partea adultului implicat în îngrjirea sa.
Drept urmare, copilul își îndreaptă sentimentele negative față de sine sub formă de autocritică, ură de sine sau comportamente de auto-vătămare. Copilul abuzat se confruntă cu un conflict între nevoia de a fugi din acel mediu periculos și nevoia de a se atașa de îngrijitori.
Suntem motivați biologic să formăm un atașament față de un părinte sau un îngrijitor, chiar și atunci când aceștia sunt o sursă de comportamente critice, rușinoase, neglijente sau abuzive.
Deoarece copiii nu au cum să renunțe la familia abuzivă, trebuie să facă efortul de a crea din mediul periculos un spațiu tolerabil. Acest lucru necesită o splitare între partea sinelui care susține atașamentul față de îngrijitor și partea care deține realitatea abuzului. Adesea acea din urmă parte trebuie întreruptă pentru ca copilul să poată supraviețui. Simptomele disociative continuă adesea până la maturitate pentru a evita amintirea sau recunoașterea abuzului.
Copilul abuzat care manifestă comportamentul de a face pe plac își asumă rolul de a avea „grijă” de un părinte prin restricționarea furiei sau suferinței în speranța că acest lucru vă reduce probabilitatea de neglijare sau abuz în continuare.
În multe cazuri, copilul își va întoarce sentimentele negative față de sine. Drept urmare, furia înghițită alimentează autocritica sau comportamentele de auto-vătămare.
La maturitate, acest proces poate evolua în co-dependență, depresie, anxietate sau diverse somatizări.
În cabinetul de psihoterapie, adulții care au trăit acest tip de experiențe în copilărie folosesc descrieri în care utilizează fraze precum:
- „Am sperat că, având grijă de ei, ar putea avea grijă de mine.”
- „Nu mi-am arătat niciodată adevăratele sentimente de teamă de consecințe”.
- „Mergeam mereu ca pe coji de ouă”
- “Simțeam că urmează să explodeze ”
Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, va fi important să te concentrezi pe creșterea gradului de conștientizare a emoțiilor tale, pe validarea nevoilor tale și pe dezvoltarea limitelor.
Procesul de vindecare implică recunoașterea momentului în care te angajezi în comportamente din dorința de a fi pe placul celor din jur.Pentru început conștientizează, dă-ți voie să te observi cu curiozitate, fii blând cu tine! Amintește-ți, când erai copil, este posibil să fi avut nevoie de aceste comportamente pentru a supraviețui.
Acum poți face alte alegeri. Acum poți învăța să te îngrijești mai bine și să stabilești limite mai sănătoase cu ceilalți.
Poți învăța și exersa noi comportamente, care iți vor fi de mare folos în timp.
Te invit să te conectezi cu resursele tale:
- Accesează Înțelepciunea interioară: este important să exersezi ascultarea corpului tău ca o modalitate de a te întoarce acasă la tine. Permite intuiției tale să comunice prin simțurile tale.
Ia-ți un moment pentru a reflecta asupra unei provocări actuale cu care te confrunți. În timp ce faci acest lucru, respiră, ascultă și simțe modificările subtile din burtă, piept sau gât. Observi mici modificări ale modului în care respiri? Întreabă-te: Ce vrea corpul meu să știu? Continuă să experimentezi această practică. De-a lungul timpului, vezi dacă poți descoperi cum funcționează împreună corpul, mintea și emoțiile tale pentru a te ajuta să-ți accesezi înțelepciunea interioară.
Dă glas Adevărului tău:O modalitate de a intra în contact cu adevărul tău este scrierea de tip journaling. Jurnalul te poate ajuta să îți auzi vocea. Acum, ca adult, îți poți da voie să-ți exprimi adevărul. Explorează conversații incomplete sau lucruri neterminate din copilărie. Dă-ți timp pentru a reflecta la ceea ce îți dorești să fi spus într-o situație dificilă. Aceste solicitări nu numai că abordează impactul dureros al amintirilor dureroase, ci te și invită să reflectezi asupra punctelor tale forte din zona ta de adult sănătos.
Poți exersa completări la fraze precum:
- Când m-ai rănit, am simțit. . .
- Cel mai rău lucru pe care l-ai spus sau făcut a fost. . .
- Lucrul de care mi-a fost frică a fost. . .
- Ce mi-aș dori să îți fi spus atunci, dar nu ți-am spus niciodată. .
- Ceea ce nu mi-ai putea lua niciodată este. . .
- Știu că sunt puternic pentru că. . .
- Ceea ce vreau să știți despre mine acum este. . .
Dacă pe parcursul practicilor simți că îți este dificil să ieși singur din acest roller-coaster emoțional, te invit să îți faci curaj și să ceri sprijinul unui psihoterapeut.
În cazul în care îți dorești să lucrăm împreună toate aceste aspecte, sunt aici pentru tine.
Te îmbrățișez cu drag,
Cristina Panait-Psihoterapeut integrativ