Psihoterapie adolescenți

Psihoterapie adolescenți

Anii adolescenței sunt plini de resurse care, atunci când sunt folosite conștient, pot conduce către o dezvoltare sănătoasă, în care adolescentul să-și dezvolte potențialul maxim.

 

Dacă adolescentul tău este într-un impas, sau suferă sau pur și simplu vrei să-i dai şansa de a se dezvolta emoţional cât mai bine, poți solicita sprijinul meu. În cabinetul meu de psihoterapie poate găsi înțelegere, acceptare, susținere și ghidare pentru pentru ca el să poată discuta, analiza și conștientiza experiențele trăite, relațiile cu ceilalți, pentru o mai bună adaptare la mediul socio-familial.

 

Adolescenții se pot simți deseori singuri, neînțeleși de ceilalți, diferiți de cei din jurul lor, de familie și de prieteni, demotivați și lipsiți de energie, cu stări emoționale care se schimbă brusc: de la bucurie, la furie, înstrăinați de tot ce îi înconjoară.

 

Fie că este vorba despre anxietate, atacuri de panică, fobii, crize de furie sau agresivitate, violenţă, depresie, tentative de suicid, tulburări somatice, tulburări de alimentaţie, consum sau dependenţă de substanţe, abandon şcolar, lipsa de concentrare, dificultăți de interacțiune cu ceilalți (timiditate, agresivitate, anxietate socială), doliu sau pierderea unui membru al familie, dificultăți de comunicare, tulburări ale somnului, bullying, sunt alături de adolescentul tău pe drumul său către redobândirea instrumentelor necesare pentru a înțelege și integra reacţiile emoţionale atunci când apar, pentru ca el să își  regăsească echilibrul în urma pierderilor suferite, să dezvolte mecanisme sănătoase de coping, să ajungă să ierte și să accepte,  să își dezvolte  stima de  sine, să  comunice în mod asertiv, să poată avea  relaţii mai armonioase, mai sănătoase cu familia, prietenii, profesorii, colegii de școală.