Într-o poveste de demult, într-un străvechi regat din munți, un călugăr novice aștepta cu nerăbdare să-și întâlnească maestrul pentru prima oară. Ardea de nerăbdare să-i pună o mulțime de întrebări, dar simțea că nu este momentul potrivit. A ascultat, în schimb, cu multă atenție, indicațiile maestrului. Erau scurte și la obiect:„Scoală-te mâine dis-de-dimineață și urcă la peștera din vârful muntelui. Stai acolo din zori și până-n seară și nu te gândi la nimic. Folosește ce metodă vrei tu ca să-ți alungi gândurile. După ce apune soarele, vino la mine și spune-mi cum a mers.“
A doua zi în zori, novicele a găsit peștera, s-a așezat comod acolo și a așteptat să i se calmeze mintea. Credea că, dacă va aștepta destul, i se va goli de gânduri. În schimb, îi treceau prin minte o mulțime de gânduri de-a valma. În curând, a început să se îngrijoreze că nu va reuși să îndeplinească sarcina care i se dăduse. S-a străduit să-și alunge gândurile din minte, dar nu plecau, dimpotrivă, veneau și mai multe. S-a răstit la ele: „Cărați-vă!, dar n-a auzit decât ecoul vorbelor sale, amplificat de pereții peșterii. A început să sară în sus, să-și țină respirația, să scuture din cap. Nimic nu părea să meargă. Nu mai fusese niciodată „bombardat” de atâtea gânduri ca acum.
După ce s-a lăsat seara, a coborât de pe munte tare necăjit și întrebându-se ce avea să-i spună maestrul. Probabil că va fi respins ca nepotrivit să continue instruirea. Dar maestrul doar a izbucnit în râs când a auzit ce exerciții de gimnastică mentală și fizică făcuse novicele. „Foarte bine! Te-ai străduit din răsputeri și te-ai descurcat bine. Mâine du-te din nou la peșteră. Stai acolo din zori și până-n seară și gândește-te tot timpul. Gândește-te toată ziua la ce vrei, dar nu fă nicio pauză în gândire.“
Novicele era încântat, era ușor. Avea să reușească. La urma urmei, toată ziua îi veniseră „o mulțime de gânduri“.
În zori, a urcat încrezător la peșteră și s-a așezat pe jos. În scurt timp, și-a dat seama că lucrurile nu mergeau bine. Nu-i mai veneau așa multe gânduri. Din când în când, îi trecea prin minte câte un gând plăcut și se hotăra să-1 rețină un timp. Dar dispărea repede. Încercă să se gândească la lucruri importante, să facă speculații filosofice, să se preocupe de starea universului. Orice. Intră în criză de subiecte și chiar se plictisi un pic. Unde s-au dus toate gândurile? În curând, „cele mai bune“ gânduri pe care putea să le aibă i-au părut învechite, ca o haină uzată și rărită la coate. Apoi a început să aibă goluri în gândire.
O, Doamne, tocmai asta i se spusese să evite! Un alt eșec.
La sfârșitul zilei se simțea cam dărâmat. Dăduse iar greș. A coborât de pe munte și s-a dus să-1 caute pe maestru, care a izbucnit din nou în râs: „Felicitări! Minunat! Acum știi de minune cum să exersezi.“ Nu înțelegea de ce era maestrul atât de încântat. Ce învățase oare?
Maestrul era mulțumit pentru că novicele era pregătit acum să conștientizeze un lucru de mare însemnătate: Nu poți forța mintea. Și, dacă încerci, n-o să-ți placă rezultatul.
Nu e nevoie să urci în vârful unui munte ca să ajungi și singur la această concluzie. Poate vrei să faci acest experiment simplu chiar acum.
la-ți un minut și gândește-te la ce vrei, dar încearcă să nu te gândești la un elefant roz.. Doar un minut. Asigură-te că nu-ți vine în minte niciun gând sau imagine cu acest animal.
Majoritatea oamenilor constată că nu-și pot alunga complet gândul la elefantul roz.
Atunci când vrem să ne alungăm gânduri ca acesta, lucrul căruia îi opunem rezistență persistă: încercările noastre de a forța mintea pot avea exact rezultatul invers celui dorit.
Dacă acest lucru e valabil în cazul gândurilor și imaginilor obișnuite, nu este greu să ne închipuim ce se întâmplă când vrem să ne oprim gândurile și imaginile negative. Dacă am avut în trecut stări anxioase de durată, probabil că o să facem mai mult efort mental să ne ținem în frâu gândurile negative.
Cristina Panait
Psihoterapeut integrativ