Auto-compasiunea este o temă care este discutată des în ultima perioadă, abordând diverse practici care ne învață să ne împrietenim cu noi înșine.
Studii recente arată că a avea compasiune față de noi înșine conduce la un nivel ridicat al bunăstării personale, al optimismului, al fericirii și la un nivel mai scăzut al anxietății și depresiei.
Autocompasiunea presupune să fim iubitori, răbdători și înțelegători față de noi înșine atunci când ne aflăm în suferință sau traversăm evenimente neplăcute, când nu reușim ceea ce ne propunem sau când avem un sentiment de inadecvare, în loc să ignorăm durerea sau să dăm curs autocriticii.
Oamenii care practică autocompasiunea recunosc că a fi imperfect, a greși sau a întâmpina dificultăți în viață este inevitabil, astfel încât ei tind să fie mai degrabă blânzi cu ei înșiși atunci când se confruntă cu experiențe dureroase.
De cele mai multe ori în discuțiile despre practicarea autocompasiunii atenția este acordată preponderent modului în care dialogul interior este însoțit de înțelegere, curiozitate față de noi înșine și mai puțin felului în care comportamentul nostru reflectă auto-compasiunea.
Practica auto-compasiunii ne ajută să facem față provocărilor vieții și ne este un aliat de nădejde în a ne simți mai puțin tulburați și mai puțin copleșiți de evenimente neplăcute.
Viața ne dă întâlnire cu diverse dificultăți, uneori lucrurile pur și simplu par a se îndrepta într-o direcție greșită și tot ceea ce este nou pentru noi pare că ne invită să acționăm până la epuizare.
Exercițiul auto-compasiunii ne arată că uneori cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne luăm timp pentru a ne cerceta și a ne procesa trăirile, senzațiile corporale, emoțiile, gândurile pentru a putea face spațiu în noi și a ne da voie să observăm ce se petrece în interiorul nostru, cu blândețe, curiozitate, încredere, răbdare.
Sau poate fi să ne dăm voie să ne odihnim sau să încetinim ritmul, să cerem ajutorul celor din jur atunci când simțim că nu putem gestiona singuri problemele, sau să putem cere celorlalți permisiunea de a împărtăși frământările noastre.
La început, când ne dăm voie să încetinim ritmul, să ne ascultăm cu mai multă atenție, cu calm, cu curiozitate, cu dorința reală de a ne cunoaște, ne putem surprinde că ne gândim că am devenit superficiali sau nepăsători. Rezultatele pe termen lung vin să contrazică acest aspect, demonstrând că atunci când intrăm într-o relație mai bună cu noi înșine, în care suntem mai atenți la nevoile noastre, acționăm cu o atitudine conștientă și în același timp devenim mai responsabili pentru acțiunile noastre și pentru rezultatele acestor acțiuni. Îmi dau voie să simt compasiune față de mine, în timp ce depun efort să ajung acolo unde îmi doresc, iar diferența constă în felul în care îmi dau voie să fiu blând, înțelegător, răbdător cu mine în fața tuturor provocărilor pe care le voi întâlni pe acest traseu.
La finalul acestui articol îți propun să îți dai voie să începi să practici compasiunea față de tine însuți, începând prin a scrie într-un jurnal rânduri pline de iubire, înțelegere față de tine, ca și cum ai scrie o scrisoare către cel mai bun prieten. Asigură-te că forul tău interior primește mesajul că îți pasă de propria fericire, echilibru și bunăstare. Practică acest exercițiu timp de cel puțin o săptămână și apoi verifică dacă observi schimbări în dialogul tău interior.
Cum a fost pentru tine să descoperi că îți poți vorbi într-o manieră plină de iubire, înțelegere, blândețe, calm? Cum este pentru tine să îți dai voie să devii cel mai bun prieten al tău?
Te îmbrățișez cu drag, Cristina Panait-Psihoterapeut integrativ