Senzațiile de copleșire, de neputință, de amorțeală, de colaps sunt indicatori ai faptului că sistemul nostru nervos a fost în dezechilibru mult timp.
Vindecarea, revenirea la energia vitală, recâștigarea bucuriei de a trăi presupun să experimentăm momente în care ne simțim din nou neputincioși, copleșiți, fără soluții. În aceste cazuri, unii dintre noi se vor retrage și se vor închide în ei, protejați de aceleași mecanisme de apărare care i-au ajutat să supraviețuiască durerii în trecut.
Dacă reușim să conștientizăm cum stau lucrurile, ne vom reîntâlni cu durerea într-un mod consistent, într-un cadru conținător și vom conștientiza cât de mult efort am depus să evităm să ne uităm la părțile din noi care poartă povara suferințelor noastre și ale sistemului nostru familial.
În ceea ce privește corpul, acesta ne dă semnale de disconfort: putem experimenta tensiune în spate, în zona gâtului, a cefei, poate un disconfort abdominal, probleme digestive, erupții cutanate, ne putem simți goliți emoțional de o relație toxică din viața noastră.
Deconectați de corpurile noastre, ignorăm aceste semnale și ne justificăm că avem un proiect la muncă de finalizat, că avem de participat la o petrecere a companiei, că avem de ingrijiit vreo rudă, că avem de crescut copii, că nu avem bani sau alte resurse. Ignorând repetat acest semnale corporale, ne amorțim simțurile. Pe termen lung, aceste dezechilibre se pot transforma în boală.
Oricât am dori să ignorăm durerea, corpul nostru își face datoria de a ne trimite semnale precum aceste senzații sau emoții incomode.
Când intrăm în contact cu corpul nostru și începem să acordăm atenție acestor senzații corporale, începem să fim atenți și să ajustăm poziția în care stăm, începem să conștientizăm ce alimente ne priesc și ce alimente ne fac rău, putem să începem să recunoaștem dinamicile toxice în care întreținem anumite relații cu unii oameni din viața noastră.
Inițial, procesul de trezire la simțurile nostre implică creșterea conștientizării dezechilibrelor pe care le-am “ascuns sub preș” și acest fapt poate fi acompaniat de multă durere. Începem să simțim în cele din urmă durerea cu totul.
Vindecarea corpului și a sistemului nostru nervos implică schimbări în anumite practici, comportamente, alegeri zilnice: ne putem schimba alimentația, ne putem angrena în activități precum sport, mers pe jos,meditație,yoga, masaj, putem merge la terapie etc.
Și cu toate aceste noi acțiuni, așteptările noastre sunt să ne simțim mai bine, dar ne simțim mai rău. Acest fapt se datorează faptului că acum începem să creăm în noi spațiu de conținere pentru reamintirea și retrăirea anumitor evenimente dureroase. Corpul începe să scoată la suprafață hormonii stresului sau toxinele ingerate sau chimicalele din mediul în care trăim. Putem experimenta migrene, inflamații ale articulațiilor, ne putem simți obosiți, epuizați, anxioși, deprimați.
Deși este recomandat să încetinim procesul de vindecare pentru a evita să ne simțim copleșiți în acest proces, trebuie de asemenea să ne amintim că unele dintre aceste simptome pot apărea în continuare.
Este important să ne amintim că vindecarea ne permite să devenim mai sensibili la tiparele de tensiune și restricțiile emoționale pe care le-am ascuns sub preș atâția ani. Este posibil să ne simțim extrem de vulnerabili în această perioadă.
Când traversăm aceste momente de copleșire aste important să învățăm să avem grijă față de noi. Poate ajută să petrecem timp cu ceea se simțim și să căutam mijloace prin care ne putem susține corpul să elibereze emoțiile reprimate. Să ne odihnim, să ne hidratăm, să bem un ceai bun și să practicăm auto-compasiunea. Poate ajută să ne oferim o îmbrățișare, să ne ținem în brațe pe noi înșine ca pe un bebeluș. Acest proces este unul în care urmează să jelim pierderi importante din trecutul nostru pentru ca ulterior să recăpătăm forța vitală a unui nou născut.
Adesea, aceste momente sunt acompaniate de noi sensuri și noi lecții despre suferința noastră. Pe măsură ce ne eliberăm de suferința trecutului, putem permite să se manifeste un nou început pentru noi.
Un început despre care nu știm nimic, dar acum avem puterea și suntem echipați să trăim cu necunoscutul și nu ne mai sperie faptul că a a ne confrunta frica este parte din umanitatea noastră.
Ne conectăm cu forța vieții, care ne oferă noi sensuri existențiale, cu răspunsuri la întrebări precum:
- Care este contribuția mea la lumea în care trăiesc?
- Cum vreau să-i tratez pe ceilalți și cum vreau să fiu tratat de alții?
- Ce pot face pentru a transforma noua mea viziune despre viitor în realitate?
Te îmbrățișez cu drag,
Cristina Panait-Psihoterapeut integrativ